Două file din jurnalul politic al lui Ioan Hudiță, istoric al diplomației, fruntaș țărănist și apropiat al lui Iuliu Maniu, personalitate lucidă și de o rară onestitate:
„Vineri 2 iunie 1944. La ora 9 dimineața văd pe Sănătescu (generalul, mareșal al Palatului în acel moment, primul premier după 23 august.n.m.) la Borcea acasă. El vine rar în Capitală, stand aproape tot timpul la Sinaia, unde se află și Regele. Discutăm situația externă o oră. El rămâne la vechea lui părere că nu se poate face încă nimic până nu s-o vedea rezultatul confruntării armatei germane cu anglo-americanii. Și el crede că luna aceasta s-ar putea ca aceștia să debarce undeva în Franța sau Belgia. El crede că nemții dispun chiar de arme secrete pe care le vor folosi la debarcarea anglo-americanilor.
La 6 mă duc la Maniu, sosit de la Snagov de o oră. Era prezent și Ghiță Pop (fruntaș PNȚ, n.m.). Ei mă așteptau să afle cum s-a desfășurat discuția mea cu Ică (Mihai Antonescu, pe atunci viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Străine, cu care Hudiță se văzuse cu o zi înainte, n.m.) și cu Sănătescu. După ce i-am pus în curent, Maniu a făcut o singură observație:
În mesajul primit azi de la Știrbei (Prințul Barbu Știrbei, negociatorul României la Cairo, n.m.) suntem sfătuiți să ajungem
Ghiță Pop și Lecuțiu, în a cărui mașină ne aflam, au încercat să aducă unele argumente în sensul că situația nu li se pare chiar atât de grea și că anglo-americanii nu pot lăsa pradă bolșevismului atâtea popoare din Europa Centrală și balcanică.